References
“Dorina Horătău is part of that rare category of artists who analyze themselves with lucidity and severity, rigorously following her evolution in relation to the sincerity and authenticity of her own creation. Initially, her interest turned to classical textiles, seen as a means of communication with the public and having the ability to exalt aesthetic values, but also the quality of bringing to light the sediments of archaic culture. More recently, however, her projects are increasingly focused on existential feelings and anxieties in relation to family and creation, in a dramatic attempt to solve the many problems arising in this context.
Her own drama is consumed in silence, leading to a “schizoid” division of personality, as the artist defines herself, constantly observing herself. The context of her works actually indicates the feeling of inability to free herself and to give herself the necessary time for the artistic act. But existence is made up of multiple facets, often cumbersome: insufficient living space has generated the series of works titled 16 Square Meters, a series that includes the site-specific installation Sequences, from 2017, from Galateca (Black Cube) and Variable from 2018.
The idea of lack of space, divided between the family and the various domestic obligations, but also of creation, equally expresses the lack of physical space, but also of the inner space, which would allow a withdrawal, a critical distancing, or meditation over one’s life. In the exhibition, this small space is significantly invaded by textiles, suggestively represented by the multitude of clothes soaked or dripping with water. The clothes carry a spiritual load, they symbolically represent people and, through metonymy, they bring with them the “burden” of this overflow, outpoured in the physical and spiritual space of the artist, overpowering her. Dorina Horătău alternates, as ways of expression, the engineering precision with which she designs her installation, as well as the table written in chalk on the black wall of the gallery (a kind of biography in which she chronologically mixes her own career, the important facts for her, with those of the family, sometimes marked by anxieties, suggesting the demanding moments of existence). The deliberately “technical” side of these installations leaves the impression of calculation and objective “coldness”, in which, however, the artist introduces subjective content, suggesting the trauma of not being able to fully reconcile the two distinct aspects of her existence.
The textile debris, which Horătău uses in several installations (Second Hand Couture, 2014), discusses the textile material viewed in a new perspective, bringing the message of an overpopulated, globalized society, in which this material no longer has the noble meaning of classical genres, but refers directly to consumption and overcrowded urban existence. The clothes dripping with water are reminiscent of Ana Lupaș’ Wet Installation, with its countless variants, but, unlike this one, which usually favors a large staging that always includes a ceremonial, in the case of Dorina Horătău the meaning inclines toward the urgency of sharing an existential experience, even if the laundry hanging on a clothesline to drain also suggests a household ritual, so well known (Life – Possible, 2016).
The viewer might think that the artist transmits to the public first all her inner states and feelings. In fact, she lucidly and intelligently uses postmodern means of expression, by incorporating common objects into installations, in a minimalist but suggestive staging. Starting in 2014, this series of installations is developing into a more and more intensely instrumented crescendo, creating a connection with previous exhibitions. Thus, in this context, an exhibition aesthetic is outlined – from the black cube from Sequences to the white cube from Variable – which more conclusively reveals a curatorial concept. Through these means, the artist manages to articulate her ideas and feelings in a convincing, but also very original manner.
For all these, the current path that Dorina Horătău has taken appears of maximum interest and topicality, exceeding the current perception about the textile medium, which she not only does not abandon but, on the contrary, seeks to continuously innovate.”
– “The artist at the crossroads of creation”, Ileana Pintilie
“Dorina Horătău face parte din acea rară categorie de artiști care se analizează cu luciditate și severitate, urmărind riguros evoluția sa în raport cu sinceritatea și autenticul propriei creații. La început, interesul ei s-a îndreptat spre materialele textile clasice, privite ca un mediu de comunicare cu publicul și având capacitatea de a exalta valențele estetice, dar și calitatea de a aduce la lumină sedimentele unei culturi arhaice. Mai recent însă, proiectele ei sunt tot mai centrate pe trăirile și angoasele existențiale în raport cu familia și creația, în încercarea dramatică de a rezolva numeroasele probleme asumate în acest context.
Drama proprie se consumă în tăcere, conducând la o diviziune ”schizoidă” a personalității, așa cum artista singură se autodefinește, observându-se continuu. Din contextul lucrărilor rezultă de fapt sentimentul de neputință de a se elibera și de a-și acorda timpul necesar pentru actul artistic. Dar existența este alcătuită din multiple fațete, adesea ancombrante: spațiul insuficient de locuit a generat de altfel seria de lucrări 16 metri pătrați, serie care cuprinde instalația site-specific Secvențe, din 2017, de la Galateca (Black Cube) și Variabilă din 2018.
Ideea de lipsă de spațiu, împărțit între familie și diferitele obligații casnice, dar și de creație, exprimă în egală măsură lipsa spațiului fizic, dar și a spațiului interior, care să-i permită un recul, o distanțare critică sau o reculegere în fața propriei sale vieți. În expoziție acest spațiu restrâns este invadat în mod semnificativ de textile, reprezentate sugestiv de multitudinea de haine muiate sau picurând de apă. Veșmintele poartă o încărcătură spirituală, ele reprezintă simbolic persoane și, prin metonimie, aduc cu ele ”povara” acestui preaplin, debarcat în spațiul fizic și spiritual al artistei, acaparând-o. Dorina Horătău alternează, ca modalități de expresie, precizia inginerească cu care își proiectează instalația, ca de altfel și tabelul scris cu cretă pe peretele negru al galeriei (un fel de biografie în care se amestecă cronologic propria ei carieră, faptele importante pentru ea, cu cele ale familiei, marcate uneori de angoase, sugerând momentele solicitante ale existenței). Latura voit ”tehnică” a acestor instalații lasă impresia de calcul și de ”răceală” obiectivă, în care însă artista introduce un conținut subiectiv, sugerând trauma de a nu putea să împace deplin cele două aspecte distincte ale existenței sale.
Detrisul textil, pe care Horătău îl utilizează în mai multe instalații (Second hand couture, 2014), pune în discuție materialul textil privit într-o nouă perspectivă, aducând mesajul unei societăți suprapopulate, globalizate, în care acest material nu mai are semnificația nobilă din genurile clasice, ci trimite direct la consum și la existența urbană suprapopulată. Veșmintele picurând de apă amintesc de Instalația umedă a Anei Lupaș, cu nenumăratele ei variante, dar, spre deosebire de aceasta, care privilegiază de regulă o amplă punere în scenă ce cuprinde întotdeauna un ceremonial, la Dorina Horătău semnificația se îndreaptă spre urgența împărtășirii unei experiențe existențiale, chiar dacă rufele atârnând pe o bară să se scurgă sugerează și ele un ritual casnic, atât de cunoscut (Viața – posibilă, 2016).
Privitorul ar putea crede că artista transmite înspre public în primul rând stările ei interioare și sentimentele. De fapt, ea utilizează cu luciditate și inteligență mijloace de expresie postmoderne incluzând în instalații obiecte uzuale, într-o punere în scenă minimalistă, dar sugestivă. Începută în 2014, această serie de instalații se dezvoltă într-un crescendo din ce în ce mai intens instrumentat, creând o punte de legătură cu expozițiile anterioare. Astfel, în acest context se conturează și o estetică expozițională – de la black cube din Secvențe la white cube din Variabilă – care dezvăluie mai concludent și un concept curatorial. Prin intermediul acestor mijloace artista reușește să-și articuleze ideile și sentimentele într-un mod convingător, dar și foarte original.
Pentru toate acestea, actuala direcție pe care s-a înscris Dorina Horătău apare de un maxim interes și actualitate, depășind percepția curentă despre mediul textil, pe care nu numai că nu-l abandonează, ci, dimpotrivă, caută să-l inoveze continuu.”
– “Artistul la răscrucea creației”, Ileana Pintilie